In Asia, din ce în ce mai părinți au oferit bebelușilor prenume aflate în strânsă legătură cu pandemia cu coronavirus. Cu alte cuvinte, se pare că în celălalt capăt al globului oamenii nu sunt atât de supărați pe coronavirus ca și noi.

Surprinzător dar adevărat. Alegerea unui prenume pentru progenitura noastră se dovedește a fi o veritabilă bătaie de cap pentru unii. Însă, nu este valabil chiar pentru toată lumea. Există gemenii Covid și Corona, născuți în India în luna martie, la scurt timp de la izbucnirea pandemiei și apoi Corona Kumar, Corona Marie…în Asia se pare că este la modă să ai un nume aflat în strânsă legătură cu coronavirus.

În momentul în care Colline Tabsesa a data naștere, pe data de 13 aprilie, unei fetițe, în Filipine, a decis împreună cu tatăl, John Tupas, să își exprime recunoștința după o naștere fără probleme. Acest Covid-19 a cauzat numeroase probleme și suferințe în întreaga lume. Tânărul tată a explicat că a ținut ca fiica să poarte un prenume prin care să își amintească că această pandemie i-a ocolit. Din acest motiv, fiica celor doi se numește Covid Marie.
Cu câteva săptămâni înainte două tinere mame au născut în India doi băieți care, la recomandarea medicului care a contribuit la venirea lor pe nume, au primit numele de Corona Kumar și Corona Kumari.

Tot în India, doi tineri părinți au decis să își boteze fiul Lockdown pentru a-și aminti de toate problemele cauzate de epidemia cu coronavirus.
Chiar dacă acești părinți au fost motivați de o serie de motive lăudabile, oferind copiilor aceste prenume mai puțin obișnuite, s-au gândit oare ei la consecințele pe viitor? John Tupas, tatăl lui Covid Marie a declarat că a fost deja ținta unor critici pe rețelele sociale datorită alegerii făcute, însă dă asigurări că el unul nu regretă această alegere. Este conștient de faptul că fiica sa, atunci când va crește va fi ținta răutăților celorlalți copii, ar putea fi victima intimidărilor, însă el se va strădui să o învețe pe fiica sa să fie o persoană bună și răbdătoare. Să sperăm că acești copii nu vor fi ținta răutăților celorlalți.

Lasă un răspuns